In ploaie

Nimic mai fascinant ca o fată care a mers prin ploaie. Nici n`ai cum să te gândesti că nu a alergat ca să ajunga la adăpost. E absurd să fi mers normal, bucurându-se de sărutul ploii. Şi totuşi de ce e atât de captivantă priveliştea asta? Poate pentru că ştii că atunci când va ajunge acasă, se va dezbrăca şi va avea pielea rece şi udă.

O vezi trecând pe langa tine. Nici nu trebuie sa fie fleaşcă şi nici hainele ude până la piele.

Rebela. Nicu Covaci îi urlă în căşti “Hăituit”.

Liberă. Liberă să alerge prin ploaie. A alergat zâmbind până în pasaj şi trena fleaşcă îi plesneşte gleznele în mers. Îşi ridică fusta uşor, aducând`o de la spate în faţă şi zâmbeşte mai departe. Se aude din stânga “Ce frumoasă eşti!”. Un tip e căzut în admiraţie şi prin urmare mut. Ăsta e un compliment cu atât mai mare cu cât nu e verbalizat, ci simţit.

Miroase uşor a fum de ţigară. Simţi că a ieşit dintr`o tavernă. Are un zâmbet care iradiază. Atrage toate privirile. Păşeşte în metrou fluturandu`şi faldurile fustei lungi, negre şi fără tivuri, cu volane subţiri, de`a lungul şi de`a latul, în curmeziş, de sus in jos şi de jos in sus, cu aţe negre curgând. Ignoră uimirea celorlalţi, ca şi cum ar fi obişnuită cu privirile ostentative şi mute. Se trânteşte pe banca albastră, îşi aruncă geanta lângă ea şi ochii pe geamul din faţă. Zâmbetul i se adânceşte şi îşi aranjează şuviţele ude şi rebele, dar nu face decât să le zburlească şi mai mult. E mulţumită acum ca şi`a dat de două ori cu mâna prin păr. Măreşte volumul la mp3 player. Ecourile concertului Phoenix de aseară. Privirile însetate ale celorlalţi vor să o soarbă cu forţa, iar ea îşi piteşte privirea printre volanele fustei, de sub care iese îndrăzneţ un pantof crem cu floricele maro, ud şi stropit cu nisip. Inundă podeaua cu privirea. Îşi plimbă ochii de`a lungul pantofului rotund, zâmbeşte ca pentru ea.
Şi ştii că e luată de altul.